Date generale
Horești este un sat din raionul Ialoveni, situat la latitudinea 46°82′66″ Nord, longitudinea 28°87′19″ Est și altitudinea de 78 metri față de nivelul marii. Această localitate este în administrarea raionului Ialoveni. Horești este unicul sat din raion cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Ialoveni și 25 km de Municipiul Chișinău. Într-o rază de 2-10 km sunt localizate satele Zîmbreni, Găureni, Răzeni, Bălțaţi, Țipala, Budăi, Molești, Cigîrleni, Hansca, Costești, Mileștii Mici din raionul Ialoveni și satele Frumușica, Băcioi, Străisteni din municipiul Chișinău.
Harta satului Horești, raionul Ialoveni
Repere istorice:
Localitate mare pe partea stângă a râului Botna, mai jos de Costeşti şi Zîmbreni, în apropierea noii autostrăzi Chişinău-Giurgiuleşti, în regiune de coline cu vii și livezi. Are hotar cu moşiile satelor Ţipala (la Est), Răzeni şi Cigîrleni (la Sud), Zîmbreni şi Băcioi (la Nord-Vest). Cel mai înalt deal din zonă e de cealaltă parte a Botnei, el urcă la o altitudine de 194 m şi e îmbrăcat cu plantaţii multianuale, numit de băştinaşi ‘‘La 5 plopi‘‘.
‘‘Istoria acestui plai este întemeiată pe monumente arheologice grăitoare, explică savantul Ion Hîncu. Pe meleagul Horeştilor au fost găsite vestigii materiale care vădesc că în epoca bronzului aici, în 2 aşezări învecinate, locuiau strămişi sedentari. S-au atestat, de asemenea, 3 sate înfiinţate mai târziu, în sec. IV-III î.e.n. Ele au fost devastate de năvălitorii unor triburi germanice, numite bastarni, şi de alţi barbari care ne-au călcat ţinuturile până în preajma anului 200 d.Hr.
După anexarea Daciei la Imperiul Roman în anul 106 d.Hr., aici au luat fiinţă 2 sate mari, care au existat până la invazia triburilor barbare ale hunilor din anul 376, aici fiind atestate urme de case arse, aglomeraţii de lut ars şi alte obiecte din perioada romană (sec. II-IV d.Hr.). Între anii 900-1300 d.Hr., aici au existat 2 cătune, pe vetrele lor fiind colectate materiale arheologice din perioada migraţiilor. 6 sate au existat aici în sec. XIV, iar în sec. XIV-XVII d.Hr pe aceste locuri erau 7 cătune. Locuitorii acestora, rămâne să admitem, au fondat satul Horeşti de azi. Mulţimea vetrelor de sate şi cătune părăsite este explicabilă prin nenumăratele incursiuni ale nomazilor, fapt confirmat inclusiv de cele 3 movile funerare aflate pe moşia acestei localităţi‘‘.
Bogatul tezaur de monede scos aici la suprafaţă de cuţitul plugului şi expuse în Muzeul Naţional de Istorie completează letopiseţul aşezării.
Cea mai timpurie menţionare documentară a siliştei Horeşti pe apa Botnei e din 1617. (Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a statului. Volumul II, Bucureşti, 1949). La 16.VII.1680 ‘‘Pintea din Ghireşti face danie lu C. Clucerescu 2 părţi din ocina sa‘‘. În 1794 siliştea avea bisericuţă de lemn acoperită cu stuf. Horeştii din ocolul Botnei număra în 1803, 99 de răzeşi-birnici. Între anii 1812-1821 satul aparţinea moşierului Z. Ralli, care avea conac în Dolna.
Preotul Nicolae avu în 1815 mari şi multe necazuri după ce împrumutase nişte bani de la jupânul Moşcu, arendatorul unei treimi din ocina boierulu Ralli. Răzeşii posedau 350 fălci de arătură, 600 fălci de fâneţuri şi păşuni, 200 fălci de pădure, 6 livezi şi o vie. Satul cuprindea 137 curţi, la biserică slujeau 2 preoţi. Preotul Lupu Melega avea 45 ani, soţie şi 4 copii. De curând decedase preotul Anton Melega. Răzeşii aveau 7 familii, ţăranii – 94 familii. Cei mai bătrâni oameni din Horeşti în 1835 erau Ion Gandrabura (106 ani) şi Timofei Dohot (108 ani). Aici trecuseră cu traiul 10 familii – din Gangura , 2 familii – din Corjova.
Timp de 8 ani (1855-1863), la Horeşti a funcţionat o casă de popas pentru arestanţii mânaţi în Siberia de către jandarmeria ţaristă. Precum mărturiseşte recensământul din 1859, satul avea o populaţie de 1.025 suflete şi întrunea 226 case, care alcătuiau o localitate impunătoare pe şleahul Comrat – Cahul. În 1870 satul răzăşesc Horeşti din volostea Costeşti însuma 253 curţi, 604 bărbaţi şi 544 femei. Ei ţneau 360 cai, 230 vite cornute mari, 1.510 oi. Către 1875, după ce se trecuseră printr-o cumplită holeră, satul s-a mărit cu încă 8 case. Aici era plasată secţia nr. 11 de transport a intendentului oştirilor ruse ţinute în Basarabia, secţia dispunea de 350 căruţe, majoritatea cărora aparţineau horeştenilor.
În 1876 la Horeşti a fost deschisă o şcoală laică, supusă Ministerului învăţământului public, cu predare în limba rusă, având-o învăţătoare pe Elizaveta Cvitco.
Anul 1882 e marcat printr-o mare tragedie. Fiica unui evreu din satul vecin, Malca Glicman, se îndrăgosteşte de un flăcău din Horeşti şi înainte de nuntă, a hotărât să se creştineze. O ceată de evrei, însoţită de ispravnic, s-a avântat până în Horeşti să întoarcă fata la casa părinţilor. În apărarea îndrăgostiţilor au ieşit răzeşii. S-a iscat o încăierare sângeroasă care s-a soldat cu morţi şi răniţi, iar ispravnicul s-a ales cu capul spart. 78 ţărani au fost arestaţi.
Cu cei 1.561 locuitori, toţi de religie ortodoxă, satul Horeşti a intrat în registrul aşezărilor basarabene, care în 1897 depăşeau 500 oameni. La începutul sec. XX, având şcoală ministerială, satul s-a mai pricopsit şi cu o şcoală de alfabetizare; lecţiile le ţinea aici învăţătoarea Pelaghia Ursu în căsuţa din curtea bisericii, fiind ajutată de preotul Gheorghe Afteni. Şcoala de alfabetizare era întreţinută de răzeşi.
Dicţionarul geografic al Basarabiei, întocmit de Z. Arbore, ne informează: ‘‘Gorăşti, sat în judeţul Chişinău, volostea Costeşti, aşezat în valea Botnei. Are 270 case de răzeşi, cari posedă 900 desetine de pământ; o bisercă, cu hramul Sfântul Nicolai, contruită de răzeşi; o şcoală, cu o institutoare şi unde se invăţa numai ruseşte‘‘. Biserica de piatră fusese zidită în 1865. Starostele bisericii Vasile Luca s-a învrednicit, la 06.V.1905, de medalia ‘‘Za usarenie‘‘ (Pentru sârguinţă). Iar răzeşul Gheorghe Luca a reparat în 1908 şcoala cu cheltuiala proprie. Un alt răzeş, Gr. Luca, a făcut rost de odoare şi obiecte de cult pentru Mănăstirea Suruceni. Şcoala ministerială de o clasă în 1910 înzestra cu cunoştinţe 65 elevi, iar şcoala parohială aduna la lecţii 50 copii. În acel an satul avea 421 curţi şi 1.804 locuitori, se născuseseră 90 prunci ş decedaseră 12 oameni.
La 21.VI.1940 fulgerul a ucis-o în câmp pe ţăranca Axenia Ursu, iar copilaşul din braţele ei rămase viu. În octombrie 1911 misionarul Eparhiei, preotul Chirică, veni la Horeşti să cerceteze ‘‘fântâna făcătoare de minuni‘‘, lângă care un oarecare Grigorean ‘‘tumănea lumea‘‘. Gazeta chişinăueană ‘‘Drug‘‘ din 06.IV.1912 scria că ‘’15 ţărani înstăriţi din Goreşti s-au dus la Balta să-l urmeze pe ieromonahul Inaveaochentie, unde au rămas dezamăgiţi‘‘.
Pasionaţi de viticultură, răzeşii L. Braga, N. Dohot, I. Tătaru, F. Marian, L. Vrabie, T. Dobîndă, P. Leancă şi-au făcut pepeniere cu butaşi pe portaltoi american, deoarece filoxera nimicise 69 din cele 80 desetine de vie nealtoită aici. La Horeşti a fost organizat, în 1914, un câmp experimental-demonstrativ pe o suprafaţă de 6 desetine, de care avea grijă agronomul Macrinici.
În decembrie 1917, sub influenţa rebelunii din Rusia, ţăranii din Horăşti au devastat conacul şi averea moşierulu Kovaliov din localitate. O încăierare sângeroasă a avut aici loc în 1918, când trupele române, chemate de Sfatul Ţării, veniseră să facă ordine în Basarabia, cuprinsă de anarhie revoluţionară. Într-un document de arhică e fixat clar şi cuprinzător: ,,Către parchetul Tribunalului Chişinău. Am avut onoarea a vă aduce la cunoştinţă că pe ziua de 30.VII.1918 s-a răsculat populaţia din satul Gorăşti, judeţul Chişinău, omorând pe şeful postului Gorăşti, plutonierul Năstase, din Regimentul I Artilerie călăraşi, un caporal ş 2 civili tot din Gorăşi, în total 5 morţi, aşa că se fac cercetări. Răniţi sunt 5, dintre care 2 la spital şi 3 în Gorăşti, s-au dat îngrijiri sanitare. Rugându-vă să binevoiţi a dispoza Comandantul Campaniei (iscălitură)‘‘.
Ce s-a întâmplat în realitate ? În haosul revoluţionar, ţăranii din Horeşti, instigaţi de fraţii Vartolomeu şi Simion Braga, începură să prade depozitele rămase aici de la armata ţaristă. Cavaleriştii români, sosiţi în localitate, au încercat să pună frâu acestui furt. Lângă sâiacele cu păpuşoi se iscă o bătaie. Vartolomeu îl trimise pe fratele său la biserică să bată alarmat clopotele. Satul se adună cu furci şi topoare. Încăierarea se termină cu 5 morţi şi tot atâţea răniţi. Militarii români au înconjurat satul, s-au pegătit să deschidă foc din mitraliere şi tunuri. Văzând una ca asta, primarul din Horeşti Pavel Onică alergă la Chişinău la Ion Inculeţ, Preşedintele Sfatului Ţării, originar din satul vecin Răzeni, pe care îl cunoştea bine, şi îl rugă să intervină. Inculeţ apelă la Coroana Română şi conflictul se epuiză. Aflaţi în urmărire, fraţii Braga au dat bir cu fugiţii peste Nistru.
La Balta fraţii căzură în capcana securiştilor bolşevici, fiind instruiţi ,,să ridice răscoală la Horeşti‘‘. Pe căi tăinuite fraţii Braga aduceau în butoaie armament peste Nistru, ajutaţi de 2 legalişti din Corjova. În vara anului 1924 jandarmeria română descoperi în Horeşti un arsenal numeros de arme, grenade, mitraliere. Au fost arestaţi şi condamnaţi 58 oameni, printre care Gheorghe Malcoci cu soţia Fevronia, Mihail şi Vasile Braga, Vasile Munteanu. Exportul bolşevic al revoluţiei nu se încunună aici de izbândă. Deşi istoricii puşi la cheremul regimului roşu stăruiau să-i prezinte pe rebeli ca ,,mari patrioţi ai neamului‘‘.
Ordinea a fost, totuşi, stabilită, iar Basarabia – scoasă din pericolul războiului civil care devasta imperiul rus.
Autorităţile române, realizând reforma agrară din toamna anului 1922, i-a înzestrat pe 343 ţărani din Horeşti cu 982 ha de pământ. A. Mordarosevici a pus în funcţie o moară modernă cu motor, care avea capacitate de 6.400 kg făină/zi. Satul înregistrase în 1923, 1.500 bărbaţi şi 1.900 femei, în şcoală şi biserică a pus o legitimă spătânire limba română după atâta amar de timp de rusificare forţată. Luă fiinţă o tovărăşie de creditare. Federala regională oferi cooperativei agricole din Horeşti un credit în valoare de 10.000 lei. Către 1933 printre gospodarii înstrăriţi şi-a făcut autoritate Tudor Dabija (75 ha), Maria Luca (90 ha), Mitrofan Afanas (60 ha), Ilie Luca (50 ha). Copiii lor vor completa mai târziu lista deportaţilor în pustietatea siberiană. Din cei 675 copii de vârstă şcolară în 1933 erau înscriş pe cataloage 221, aşa că efortul pedagogilor Ion Ivanov, Elena Cepoi şi Ecaterina Ivanov încă nu-şi atinse scopul – mulţi ţărani preferau să-şi ţină odraslele aproape de ei la muncile pe ogoare.
După ce veneticii, în 1940, aruncară tricolorul de pe clădirea primăriei, s-au apucat să numere populaţia. În Horeşti, raionul Kotovski, ei au găsit 634 clădiri şi 2.614 locuitori, dintre care 2.562 erau români, 10 – ruşi, 42 – nemţi, evrei şi ţigani. Războiul, care a urmat, a lăsat răni grele, care sângerează şi până astăzi. De la câmpul de luptă n-au mai revenit la vatră 92 de consăteni. Pe lista celor căzuţi în război figurează şi mai mulţi ostaşi care abia de împlinseră 18 ani ! Lungă e şi lista pătimiţilor izgoniţi din cuiburile strămoşeşti de către satrapii impreriului roşu. În 1941 au îndurat chinuri draconice Ivan Ivanov, fost ofiţer în armata ţaristă şi română, Pavel Plămădeală, fost ofiţer în oştirile regale. Soţiile şi fiicele lor, 6 la număr, au fost băgate în lagărele glaciare din regiune Omsk (Federaţia Rusă), care abia peste 5 decenii să fie reabilitate. După război, acuzaţi de colaboraţionism şi sustragere de la plata impozitelor, au fost condamnaţi Fiodor C. Andronic, Efm Cernat, Petru Luca şi Ion Măşcăuţanu. Dar cel mai mult, 84 gospodari-băştinaşi, au fost căraţi sub ameninţarea armelor în regiunea Omsk şi Tiumen în vara anului 1949.
Chiril Măşcăuşanu a încasat, în 1951, tocmai 25 ani de puşcărie, fiind acuzat de ,,participare la activitatea unei organizaţii contrarevoluţionare‘‘, dosarul cusut cu aţă albă a fost clasat, în 1956. Câte destine schilodite, câte vieţi pierdute de acum în ani de pace !
În 1951 micile arteluri agricole ,,Drapelul Roşu‘‘ şi ,,Steau Roşie‘‘ din Horeşti au fost comasate într-un singur kolhoz ,,Zavetî Lenina‘‘ (,,Poruncile lui Lenin‘‘), specializându-se în viticultură şi pomicultură, în culturi tehnice, cerealiere şi în creşterea animalelor. În decurs de 3 decenii el acumulase mijloace fixe în valoare de 4 mln. ruble. Dar nu i-a fost sortit să supravieţuiască. ,,Poruncile leniniste‘‘ s-au dovedit a fi o dogmă demagogică care la început a declarat că le dă ţăranilor pământ, iar mai apoi le-a răptit acească comoară seculară, le-a cultivat plugarilor sentimentul nepăsării şi pustiirii sufleteşti. Arhiva kolhozului din Horeşti a rămas risipită în 2 raioane – Anenii Noi şi Kutuzov (azi Ialoveni).
Din Horești vin mai multe personalități notorii, și anume: Vladimir Braga, Ion Palancica, Ion Castraveț, Vasile Luca, Sergiu Ungureanu, Petru Ungureanu ș.a.
Horeștii au pierdut în lupte încă 2 bărbați – Ilie Dogot a căzut în Afganistan în 1982, iar Igor Leu în războiul de pe Nistru în 1992.
Horeștii de pe Botna e un sat mare și frumos, cu oameni harnici și gospodăroși, care știu să muncească și să se veselească, păstrând cu sfințenie tradițiile strămoșești.
